Nu există doi pacienți la fel, deci nu am „pachete". Există însă un drum pe care l-am parcurs de sute de ori și pe care ți-l descriu mai jos exact așa cum se întâmplă în realitate.
Pe WhatsApp răspund eu, nu un call-center. Îmi spui, cu cuvintele tale, ce se întâmplă: diagnosticul, ce ți s-a propus în țară, ce te neliniștește. Nu te costă nimic — iar dacă te poate ajuta mai bine altcineva sau altundeva, ți-o spun direct.
Îmi trimiți documentele medicale pe care le ai. Le parcurg, pun întrebările care lipsesc și îți spun sincer ce opțiuni ai, cât costă fiecare și ce aș face eu în locul tău. Abia acum decizi dacă mergem mai departe — și cu ce.
Nu „un doctor din Viena", ci specialistul care a văzut de nenumărate ori exact ce ai tu. Aici e valoarea adăugată reală. Iar din momentul în care ai decis să vii la Viena, de regulă în 48 de ore parcursul tău medical e stabilit clar.
Programare, acte, traducere, cazare dacă e nevoie, prezență la consultații și internare, legătura cu echipa medicală și spitalul — până când ești acasă și lucrurile sunt bine.
Găsesc specialistul, apoi spitalul. Diferența dintre un rezultat bun și unul mediocru e rareori clădirea — e omul care te tratează. Caut medicul cu cea mai relevantă experiență pentru cazul tău, apoi stabilim detaliile parcursului tău medical.
Stabilesc parcursul repede. Când diagnosticul e serios, fiecare săptămână contează. Relațiile construite din 2018 cu doctorii și clinicile din Viena înseamnă că, odată luată decizia ta, de regulă în 48 de ore știi exact: la ce medic mergi, când și ce urmează.
Traduc tot — acte și discuții. Documentele medicale pentru medic, discuția din cabinet pentru tine. Nu rămâi niciodată cu întrebări puse pe jumătate pentru că n-ai găsit cuvintele. Te ajut să pui întrebările relevante, astfel încât să înțelegi ceea ce contează.
Vin cu tine. La consultații, la internare, la externare. Locuiesc în Viena — nu coordonez de la distanță, sunt acolo.
Am grijă de banii tăi. Optimizez costurile de fiecare dată când se poate, verific facturile și am grijă să plătești ce e corect.
Mă ocup de logistică. Dacă vii din România: cazare aproape de clinică, transport, ce faci ca aparținător — lucrurile mărunte care devin copleșitoare când ai altele pe cap.
Rămân cu tine și după. Rezultate, scrisori medicale traduse, controale de urmărire, legătura cu medicul tău din țară.
În funcție de situație, îți spun exact ce documente îți trebuie și cum le obții — inclusiv dacă și când are sens formularul S2 (tratament planificat în UE decontat prin casa de asigurări) sau alte forme de decontare. Îți spun de la început și varianta în care ele nu se aplică, ca să nu-ți construiești planul pe o speranță greșită.
Nu promit vindecări. Nu vând „cei mai buni medici din lume". Nu te presez să alegi ceva — nici clinică, nici tratament, nici pe mine. Dacă opțiunea corectă pentru tine e să rămâi în țară sau să mergi altundeva, asta îți spun. Încrederea pe care o am de la pacienți vine exact din discuțiile în care i-am sfătuit să NU cheltuie bani.
+43 676 672 7531 (Austria) · +40 748 286 950 (România) · office@medzone.eu