INFORMARE PRIVIND POLITICA PRELUCRARE DATE CU CARACTER PERSONAL

Vă informăm prin prezenta că subcrisa NEXT MANAGEMENT SOLUTIONS S.R.L(„Medzone”) cu sediul în str. Traian Vuia, nr. 22, Otopeni, Ilfov, având codul unic de înregistrare nr. 38662390 şi numărul de ordine în registrul comerţului J23/945/2019 prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv:

  • numele şi prenumele;
  • data naşterii;
  • imaginea (acolo unde este cazul);
  • seria şi numărul actului de identitate;
  • semnătura;
  • documente medicale;
  • starea de sănătate;

(în cele ce urmează „Datele Personale”). Datele Personale vor fi prelucrate de către Medzone în scopul asigurării serviciilor solicitate de dvs., respectiv: furnizarea, de către medicii din cadrul clinicilor din străinătate cu care Medzone colaborează, a consultaţiilor medicale de specialitate, pe marginea problemelor de sănătate cu care vă confruntaţi.

Menţionăm că, întrucât consultaţiile medicale de specialiate sunt furnizate de către diverşi medici din cadrul unor clinici din străinătate, Datele Personale vor fi transferate în străinătate, respectiv în: Austria, Franta, Italia, Israel, Spania, Elveţia, Germania, Turcia, Canada, Statele Unite ale Americii (după caz).

De asemenea, menţionăm că Medzone va putea dezvălui Datele Personale entităţilor cu care aceasta colaborează în vederea facilitării acordării serviciilor de specialitate solicitate de dvs. (de exemplu, pentru traducerea actelor pe care le puneţi la dispoziţie pentru a fi ulterior transmise clinicilor din străinătate).

Prin prezenta, vă aducem la cunostinţă drepturile pe care le aveţi în calitate de persoană vizată în contextul prelucrării Datelor Personale conform prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date („Legea 677/2011″), după cum urmează: (i) dreptul la informare (art. 12 din Legea 677/2001); (ii) dreptul de acces la date (art. 13 din Legea 677/2001); (iii) dreptul de intervenţie asupra datelor (art. 14 din Legea 677/2001); (iv) dreptul de opoziţie (art. 15 din Legea 677/2001); (v) dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (art. 17 din Legea 677/2001); şi (vi) dreptul de a vă adresa justiţiei (art. 18 din legea 677/2001).

Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la NEXT MANAGEMENT SOLUTIONS S.R.L., str. Traian Vuia, nr. 22, Otopeni, Ilfov.

Vă aducem la cunoştinţă că prelucrarea Datelor Personale are loc pe întreaga durată a relaţiei contractuale dintre dumneavoastră şi Medzone, la finalizarea acestei relaţii urmând ca datele astfel prelucrate să fie distruse.

Refuzul dvs. de a vă da consimţământul pentru prelucrarea Datelor Personale în parte sau în totalitate determină imposibilitatea oferirii de către Medzone a serviciilor solicitate de dvs.

 

Vă mulţumim,
Echipa Medzone